Gigi Becali (60 de ani) e foarte încântat de modul în care merg lucrurile la Academica Clinceni, clubul din Liga 2 pe care-l controlează prin Vasile Geambazi, și vorbește, deja, despre cum le va da cu terenul în camp specialiștilor din fotbalul românesc.
Învins pe linie de Florin Talpan în procesele privind marca Steaua, omul de afaceri a pus la cale un plan îndrăzneț, s-a strecurat la conducerea Academicii Clinceni, iar veștile bune încep să se țină una după alta. Văzută inițial drept un „adăpost” în cazul unui scenariu negru pentru finalul războiului cu Clubul Sportiv al Armatei, Academica s-a transformat într-o echipă bună în Liga 2, are 39 de puncte, tocmai a învins Petrolul și se află la un punct în spatele Chindiei Târgoviște, prima echipă aflată pe loc promovabil.
Iar faptul că lucrurile merg bine îl face pe Becali să viseze frumos: „Promovarea Clinceniului ar fi o mare palmă pentru toți specialiștii care spun că se pricep la fotbal și că eu nu mă pricep! Să vadă toată lumea că Becali poate face fotbal și la Clinceni. O să le dau la toți cu Clinceniul în cap! Nu ar fi nicio problema dacă promovează Academica. E adevărat că Vasi a finanțat, dar clubul este organizație non profit, nu este societate comercială”, a declarat latifundiarul din Pipera, miercuri, la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER